image image image image image image

Termenele de transmitere SAF-T

Termenele de transmitere SAF-T

 

Declaratia informativa D406 se transmite in format electronic, data limita de transmitere fiind:

  • ultima zi calendaristica a lunii urmatoare perioadei de raportare, respectiv luna/trimestrul calendaristic, dupa caz, pentru alte informatii decat cele privind sectiunile “Stocuri” si “Active”
  • la termenul de depunere a situatiilor financiare aferente exercitiului financiar, in cazul sectiunii “Active”
  • la termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii, in cazul sectiunii “Stocuri”

Contribuabilii/platitorii transmit Declaratia Informativa D406 lunar sau trimestrial, urmand perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata (TVA).

Contribuabilii care au ca perioada fiscala aplicabila pentru taxa pe valoarea adaugata semestrul sau anul, transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

Contribuabilii care nu sunt inregistrati in scopuri de TVA, transmit Declaratia informativa D406 trimestrial.

Data limita pentru transmiterea Declaratiilor Informative D406 privind fisierul standard de control fiscal este ultima zi calendaristica din luna depunerii, reprezentand luna calendaristica imediat urmatoare perioadei pentru care a fost pregatita declaratia informativa.

Contribuabilii/platitorii beneficiaza de o perioada de gratie de:

  • 6 luni pentru prima raportare, respectiv 5 luni pentru a doua raportare, 4 luni pentru a treia raportare, 3 luni pentru a patra raportare, 2 luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere lunara a fisierului SAF-T
  • 3 luni pentru prima raportare pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere trimestriala a fisierului SAF-T

Perioada de gratie se calculeaza pornind de la ultima zi a perioadei de raportare pentru care aceasta se acorda, cand obligatia de transmitere devine efectiva pentru respectivul contribuabil. Astfel, contribuabilii/platitorii nu sunt sanctionati contraventional, conform prevederilor art. 337^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, daca depun Declaratia informativa D406 valida, in termenul maxim prevazut.

In situatia in care contribuabilul constata anumite erori in declaratia depusa initial acesta poate depune declaratii rectificative.

Informatiile privind “Activele” din cadrul Declaratiei informative D406 sunt intocmite la nivelul anului financiar aplicat de catre contribuabili si transmise printr-o singura depunere, respectiv o singura raportare, a Declaratiei informative D406, pana la data depunerii situatiilor financiare aferente exercitiului financiar la care se refera.

Declaratia informativa D406 pentru „Active” se poate transmite ca o declaratie independenta, nefiind necesara introducerea tuturor sectiunilor/subsectiunilor dintr-o Declaratiei informativa D406, ci doar a zonelor indicate ca fiind obligatorii pentru transmiterea acestui tip de informatie.

Informatiile privind “stocurile de produse” si “productie in curs” sunt transmise pe baza unei solicitari specifice din partea organelor fiscale centrale.

In functie de perioada pentru care se solicita furnizarea informatiilor privind stocurile prin fisierul standard de control fiscal (SAF-T), contribuabilii furnizeaza una sau mai multe declaratii informative cuprinzand subsectiunile din Fisierul SAF-T relevante pentru “Stocuri”, separate pentru fiecare dintre lunile/trimestrele calendaristice cuprinse in perioada pentru care a fost trimisa solicitarea din partea organelor fiscale centrale.

Declaratiile informative D406 pentru “Stocuri” se depun in termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii.

Pentru declaratia informativa D406 transmisa cu erori identificate de Agentia Nationala de administrare Fiscala si pentru care a fost comunicata recipisa ce le semnaleaza, contribuabilul retransmite integral Declaratia informativa D406, care trebuie sa cuprinda fisierul SAF-T corectat.

Nu este admisa transmiterea unor corectii partiale prin transmiterea selectiva a inregistrarilor sau campurilor corectate pentru Declaratia informativa D406 anterior transmisa si pentru care au fost primite recipise ce semnalau erori.

Sursa: www.anaf.ro